Despre cum stresul cronic m-a împins spre acupunctură

Urmează o poveste și o experiență personală pe care m-am gândit destul de mult timp dacă să o scriu aici sau nu. A doua jumătate a anului trecut am resimțit tot stresul și oboseala acumulată de câțiva ani încoace.

Am trecut prin toate stările posibile. Mi-a fost greu să diferențiez ce este cu adevărat real și ce e doar în capul meu mai ales în sfera relațiilor interumane. Toată această noapte a sufletului s-a răsfrânt fizic printr-o dereglare hormonală de toată frumusețea care s-a tradus într-un ciclu menstrual care numai ciclic nu era și frecvente infecții în sfera ginecologică.

Am fost la medic, am primit tratament local – pe lângă infecții am dezvoltat câțiva noduli la sân care m-au speriat teribil. Ginecologul m-a asigurat că sunt pe bază hormonală și că, aplicând o cremă locală cu progesteron, se vor retrage.

Pentru câteva zile am fost realmente disperată și terifiată. Mi-am făcut o ecografie mamară și eram pe punctul de a merge la o mamografie. Mi se reactivase infecția genitală și plângeam din ce în cel mai des.

Nu am vorbit cu nimeni despre aceste lucruri pentru că nu mai știam ce să cred, pe cine să cred, dacă cineva mă înțelege sau mă va eticheta drept nebună. Nu mai aveam încredere în propria judecată și simțeam efectiv că toată gravitația planetei apasă doar pe umerii mei.

Într-o noapte mă răscoleau gândurile atât de tare, încât nu am putut să dorm deloc. Mă uitam la tavan, la ceas, mă răsuceam în pat. Mi-au trecut prin minte sute de scenarii, am plâns tăcut și mi-am dat seama că toate aceste lucruri se întâmplă din vina mea.

Acupunctură. Practic, îmi împisesem organismul prea mult. Voiam să fiu cea mai bună peste tot , iar această cursă s-a răsfrânt asupra ordinii interioare.

Am luat deciza să renunț la multe activități, mi-am făcut o listă de priorități și am încercat să mă concentrez pe ea. A fost bine să nu mai fac atâtea lucruri și cu toate acestea, nu mă puteam relaxa cu adevărat și nu puteam să îmi fac gândurile să tacă de tot măcar pentru câteva minute.

Prin ianuarie, în plină sesiune, am simțit că realmente nu mai pot. A fost, poate, cea mai neagră lună din această perioadă. Voiam să merg la endocrinolog, dar șovăiam. Probabil mi-ar fi prescris medicamente pe care nu eram neapărat pregătită să le iau pentru că simțeam că problema mea era de natură psihologică.

Nu mă puteam relaxa pe deplin și mereu simțeam presiune și un oarecare grad de stres.

Așa că într-o zi, din senin, am decis să merg la acupunctură. Știam pe cineva care merge pentru dureri de spate și pentru crize de anxietate. Citisem despre această terapie că este utilă pentru eliberarea stresului. Îmi era groază de ace și de judecata celor din jur.

Am decis să îmi ascult instinctul și să las oamenii să creadă ce vor. Mi-am luat inima în dinți, trimitere de la medicul de familie – această procedură este decontată în parte de Casa de Asigurări – și m-am dus pur și simplu la un cabinet din oraș.

Și uite așa, m-am trezit într-o dimineață rece și întunecată de ianuarie în fața cabinetului de acupunctură și medicină chinezească. Am intrat și, deși eram hotărâtă să încerc această metodă, aveam mari emoții și multe întrebări.

Acolo am cunoscut un medic cu acte în regulă care se specializase în China pe acupunctură. Am povestit puțin cu el, mi-a luat pulsul și am început terapia.

Acupunctură. Prima oară mi-a pus vreo 20 de ace pe partea anterioară a corpului, majoritatea pe picioare și în jurul degetelor.

Înțepătura acului a pișcat mult mai puțin decât mă așteptam. Și cum eram pe masa de tratament, cu ace în mine, am început să mă gândesc la toată perioada prin care trecusem. La infecții, la noduli, la stresul de care, la un moment dat, nici nu eram conștientă.

Cele 30 e minute de tratament au trecut repede. Apoi au urmat încă 9 ședințe. Unele mai dureroase, altele mai puțin dureroase. De vreo 2 ori am adormit, dar de fiecare dată când plecam din cabinet mă simțeam ușurată.

Auzisem de la doamnele din jurul meu că acestea avuseseră și alte reacții. Printre ele greață, dureri sfâșietoare de cap sau că durerea se muta dintr-o parte în alta a corpului. La mine nu a fost cazul, dar am simțit că toată greutatea gândurilor s-a diminuat și, într-un final, ajunsesem la luminița din capătul întunericului minții mele.

Am fost în sfârșit mai relaxată. După cele 10 ședințe am plecat la munte. M-am odihnit așa cum nu o făcusem de multă vreme. Ca prin minune, nodulii au dispărut și mensturația s-a reglat.

Acum, nu știu dacă aceste efecte se datorează tratamentului medical – pe care l-am urmat cu sfințenie – , acupuncturii sau faptului că am început cu adevărat să mă relaxez și să iau lucrurile mai ușor.

Tind să cred că a fost o combinație între aceste elemente, dar înclin balanța spre reducerea considerabilă a stresului cronic.

Și uite așa, plantele s-au alinat, iar în mână mi-au căzut câteva cărți și un documentar care abordează exact acest subiect: cum ne influnețează stresul sănătetea fizică și psihică. A început să mă pasioneze acest subiect și să caut studii care vorbesc despre puterea gândurilor, efectul generat de strestul emoțional și cum funcționează placebo. Până la urmă dovezile științifice sunt irefutabile.

Privind în urmă, sunt convinsă că stresul a fost factorul care mi-a bulversat hormonii. Ar fi multe de povestit pe acest subiect, dar propun să încheiem aici.

Lăsați-mi un comentariu dacă vreți să mai abordez subiectul stresului. Dacă ați trecut și voi prin întâmplări asemănătoare, sunt mai mult decât curioasă să povestim.

Să ne recitim cu bine! 🙂