Anul trecut îmi propusesem fără prea mari șanse de reușită să văd mai mult spectacole de teatru. Astrele nu s-au aliniat conform planurilor mele, dar anul acesta sper să ajung mai des la teatru.

Dacă luna trecută am văzut Cabaret despre care am scris aici, luna această a venit rândul Teatrului Național Timișoara. Am fost la Steaua fără nume, un spectacol pus în scenă de actori debutanți. Acesta s-a jucat în sala “Uțu Strugari”, o sala mică, dar cochetă.

Steaua fără nume este o piesă de teatru scrisă de Mihail Sebastian

Aceasta a avut premieră în 1944 la Teatrul de Revista “Alhambra”. Această a stat drept inspirație pentru două ecranizări în 1966 (în regia lui Henri Colpi) și 1979 (regia lui Mikhail Kozakov).

Stagiunea din toamna a Teatrului Național Timișoara a adus în atenția publicului local povestea de dragoste ce ar fi putut fi una că-n povești. Pusă în scenă de actorii Alexandra Măcean, Patricia Gavril, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Surmei, Alexandru Pîntea, Dumitrița Afanasii, Denisa Jivan, Antonia Deak și Claudiu Patcău, toți absolvenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara.

Spectacolul a durat în jur de 2 ore și a transpuns publicul într-un oraș de provincie de pe Valea Prahovei. O necunoscută, dată jos din tren de conductor pentru că nu avea bilet, dorește să se întoarcă la București de la cazinoul din Sinaia. Această nu își dezvăluie identitatea, însă Profesorul decide să o invite acasă și să-i ofere un loc peste noapte.

Piesă ridică probleme fundamentale ale societății românești din vremea respectivă. Aș spune, totuși, că acestea se păstrează și în ziua de azi.

Probleme fundamentale ale socității care se păstrează și astăzi

Mona, străina necunoscută la începutul piesei, alege să se întoarcă la viață nefericită, dar confortabilă pe care o avea alături de iubitul ei din capitală, un magnat plin de bani și de sine însuși.

Profesorul, deși aparent un geniu, alege să rămână în anonimat de teamă bârfelor din orașul de provincie.

Profesorul de muzică este în căutare de finanțare pentru a-și duce la bun sfârșit creația simfonică. Doamnisoara Cucu rămâne emblematică pentru acel tip de om mereu băgăcios, bârfitor, care pur și simplu nu își poate vede de treaba lui.

Spectacolul te pune pe gânduri și ridică întrebări despre dualitatea omului și felul în care aesta se raportează la lumea materială și cea emoțională.

Dacă sunteți în căutarea altor spectacole, puteți consulta aici programul Teatrului Național Timișoara. Acesta se mai joacă marți, 02 aprilie, iar bilete se pot lua online de aici. Mergeți la teatru și deschideți-va mintea.

Să ne recitim cu bine.

Foto: Adrian Piclisan

LinkedIn