Scuze peste scuze

Scuze că nu pot vorbi acum, sunt într-o ședință importantă.

Scuze că am întârziat, dar am avut câteva lucruri de rezolvat înainte de plecare.

Scuze că nu ți-am răspuns la mesaj, dar am fost ocupată.

Scuze că m-am comportat aiurea. Dacă nu mă bâzâiai într-un moment inoportun, nu reacționam așa.

Scuze că te-am chemat degeaba până acasă.

Scuze pentru tot.

Scuze peste scuze. Cam asta oferim și ni se oferă. Sau cam asta ofer eu când pur și simplu nu am chef de oameni. Scuze și motive. O fi sau nu greșit, uneori am nevoie de timp pentru mine, timp pentru a-mi ordona haosul din minte și de a-mi reseta prioritățile. Cu toate acestea, faptul că ”bag scuze” nu înseamnă că persoana respectivă nu-i importantă pentru  mine.

Hai să reformulez – dacă sunt într-o perioadă în care nu pot sau pur și simplu nu vreau să ies, să socializez sau să comunic, nu înseamnă că sunt supărată. Înseamnă că sunt puțin antisocială pentru că am motivele mele – spre exemplu acum mă stresez că nu știu cum să-mi organizez timpul de învățat. Nu cer nimănui să mă înțeleagă, deși fiecare avem uneori stări de genul.

Supărăcioșilor n-am ce să le fac. Cu tot entuziasmul meu și dorința de a fi înconjurată de oameni, acum pe bune că mi s-a acrit de ei. O să-mi treacă.

Și că tot veni vorba de scuze peste scuze. Nu judec pe nimeni, că nu-s în măsură, încerc să înțeleg. De ce oamenii folosesc ca scuză țara ca să nu facă nimic sau ca să plece? Nu știu, întreb. Nu-i greșit să pleci, nu-i greșit nici să rămâi. Cred totuși că e greșit să pleci sau să rămâi și totuși să faci nimic în afară de-a te plânge.

Astea-s câteva gânduri de dimineață raportate la starea la care m-am trezit, adică mult prea devreme după un somn mult prea scurt. Să avem o zi bună!