🎊 Retrospectiva anului 2021 sau cum am trăit în „Don’t look up”

Anul 2021 a fost exact ca filmul Don’t look up. Dacă nu l-ai văzut, să știi că rulează pe Netflix și s-ar putea să te enerveze foarte tare. Dacă despre 2020 ziceam că a fost un an încurcat și greu: 2020 – Bilanțul unui an încurcat și greu, pe 2021 aș vrea să îl ironizez puțin.

Nu de alta, dar uneori nu îți mai rămâne decât să faci haz de necaz. Și poate mai mult ca niciodată este momentul să fac haz de propria-mi persoană. Că este atât de ușor să privești în curtea altuia și să-ți dai cu părerea. Dar este atât de greu să privești în propria ogradă și să faci un bilanț obiectiv. Subiectivi și cu păreri putem fi cu toții.

Pentru unii contează doar faptele. Bilanțul se rezumă la ce ai făcut concret, ce poți dovedi negru pe alb. Dacă se poate și într-un dosar cu șină. Din fericire, viața este mai mult decât fapte și realizări materiale. Sau mă rog, așa îmi place mie să cred. Căci dacă privim la ce se petrece acum în lume, nu pot să nu râd amar și să fac o succintă comparație cu filmul pe care l-am menționat mai sus și care a împărțit internetul în două.

Despre 2021 numai de bine

Sigur că afirmația mea este ca un măr, tăvălit în caramel și băgat la cuptor. Când te uiți la el pare apetisant de-ți lasă gura apă. Dacă vrei să muști din el… Ei bine, asigură-te că ai programare la dentist. Știam eu o blondă simpatică dentistă, dar între timp s-a reprofilat pe mămiceală și parenting. Și că dacă tot muști din acel măr, măcar să savurezi fiecare îmbucătură înainte să ai nevoie de proteză.

După prea multe frământări, după ce m-am perpelit de mi-a căzut părul, am slăbit și la un moment dat arătam ca o stafie, am decis că anul 2021 a fost un an bun. Și cum cochetez pe alocuri cu viața dintr-o corporație, CEO-ul din mine mi-a dat ordin direct să fac o listă cu ce am înfăptuit concret. Să stabilesc exact KPIs și să văd unde se situează ROI-ul.

Mi-am dat demisa de îndată, căci m-am făcut medic pentru că nu am leșinat după matematică (deși îmi plac cifrele) și nici în economie și afaceri nu excelez. Apoi, mi-am adus aminte că tot mă învârt într-o căldare exact ca un testicul și ajung prea mult și prea des să mă biciuesc singură. Că n-am făcut, că n-am dres, că nu-i suficient.

Așadar, că am vrut, că n-am vrut, 2021 a fost un an care mi-a dat câteva palme peste ochi și m-a trezit la realitate. Fetițo, gata – nu mai ești fetiță. Nu mai visa la basme, povești și alte frivolități de balerină. Că uite, nu-i tocmai cum ți-ai propus să fie. Că Făt-Frumos pe cal alb probabil s-a dus să o caute pe Ileana Cosânzeana și tu tocmai vrei să te tunzi. Că regatul tău nu-i tocmai al tău și nici regat nu prea este. Și că oricât ți-ai dori să te ascunzi într-un turn ca Rapunzel, dânsa tocmai stătea acolo că nu știa cum e viața altfel.

Așa că iată-mă după un duș scoțian, când rece, când cald, adaptată și suficient de curioasă să descopăr ce-i dincolo de ceea ce știam. Și ca să pot să explorez în liniște, am făcut o super aroganță.

Mi-am luat căsuța mea.

Și da, este o căsuță. Pe cine tot încerc eu să păcălesc că-i un apartament?! Dacă tot nu mă ia nimeni pe semnătură, m-a luat Banca și mi-a promis cel puțin 30 de ani de fericire și prosperitate – mai mult pentru ea decât pentru mine. Eu rămân totuși cu zâmbetul tălâmb pe față, ăla de fetiță fericită și veșnic imatură, că am locul meu. Nu că aș fi fost boschetar până acum. Doar că e una să stai cu mama și cu tata la aproape 30 de ani și alta-i să te apuce strechea și să semnezi cu banca jumătate de ficat și un rinichi pentru 91 de mp și un loc de parcare.

Nu că n-am avut ajutor. Toate acestea au fost înfăptuite cu binecuvântarea împărăției și câteva costuri (relativ substanțiale) au fost suportate direct din visterie. Nu mă lepăd de meritele mele totuși. Sunt și ele importante că doar n-am muncit de mi-a ieșit pe ochi degeaba. Mi-au rămas 16 din cele 21 de zile de concediu anul trecut. Nu mă laud, că știu că-s workaholică și mai știu că asta-i și o metodă să dai bir cu fugiți de propriile gânduri.

Unde-i necazul, vei spune

Necazul, care de fapt nu-i nici un necaz însă povestea n-ar mai avea haz (sic!), este că cel mai mare dușman rămâne în continuare propriul cap. Nu că nu l-aș pupa de fiecare dată când are câte o idee genială. Îl pup. Dar știi cum se spune, că unde-i inteligență multă e și prostie pe măsură.

În cele mai multe cazuri m-am lovit de partea cu prostia, însă nu pot chiar să mă fac chiar singură de râs și pe propriul blog. Nu mi-au murit nici lăudătorii, ci mi-a mai pierit din ego. Nu de alta, dar mi-am dat seama cât de mult mă încurcă. E ca un ghimpe în coaste care te înțeapă când ți-e lumea mai dragă.

Și poate că prea m-am luat în serios de-a lungul vremii. Ce-ar fi să o mai dăm și în prosteală? Că uite, Leo n-a reușit să-i convingă pe americani că-i lovește o cometă care va rade umanitatea de pe plantă. Indiferent ce-a făcut, oamenii tot n-au crezut. Ba au privit în sus, ba n-au privit.

Nici pe noi n-au reușit să ne convingă nici să ne vaccinăm, nici să colectăm gunoiul selectiv. Noi încă dezbatem dacă se aruncă sau nu COVID din avion. Încălzirea globală și topirea ghețarilor sunt din categoria basme de adormit generațiile viitoare.

Necazul real este că ne luăm prea în serios

Fraților, vă spun cinstit, pandemia ne-a înnebunit. Ne-a luat mult din bucuria pe care credeam că o merităm. Ne-a învățat că altele sunt prioritățile în viață și ne-a înstrăinat și adus împreună în același timp. Știu că-i un paradox. Nu mă simt mai înțeleaptă după 2021, dar mă simt mai relaxată. Uite că m-am obișnuit cu această veșnică schimbare. Numai gândul la ea mă făcea să vomit.

Nu-mi doresc nimic deosebit în 2022. N-am planuri mărețe, n-am stabilit KPIs și nici o strategie. Singura chestie de care voi ține cont este să fac mai multă yoga. Nu de alta, dar am auzit că flexibilitatea poate aduce plăceri și bucurii nebănuite.

Să ne recitim cu bine!