Încă de când te-am cunoscut am știut că ai asupra mea o putere imensă. Nu am sperat niciodată că vei fi al meu. Sau că voi fi a ta. Dar într-o zi mi-am făcut curaj şu ţi-am spus ce simțeam  Pe atunci nu m-ai luat în serios, aveai alte… preocupări.

Dar apoi te-ai îndrăgostit de mine, pentru că ai vrut să fugi de trecutul tău şi clişeic acesta te-a urmărit şi te-a făcut să iei o decizie.

Proză scurtă: Ai ales trecutul, deşi eu eram prezentul tău.

Ţi-am acceptat decizia, iar dorul care-l simţeam pentru tine m-a făcut să mă frâng în cele mai subţiri şi mărunte cioburi. Am zăcut împrăştiată pe jos secole, generaţii de oameni călcându-mă, făcându-mă una cu pământul.

Am sperat că într-o zi mă vei aduna de pe jos şi mă vei lipi sau cumva mă vei face să redevin întreagă. Îţi simţeam iubirea pulsând ca un magnet, cătând-o pe a mea, însă sufletul meu avea nevoie de un bandaj pe care tu nu ai ştiut să-l pui. Iar zilele trecând, clipele fugind, am amorţit.

Proză scurtă: Până când, într-o zi nu ţi-am mai simţit iubirea pulsând, ci venind spre mine, dorind să mă adune.

Dar ceva te-a strivit, lumea ta s-a ruinat, obligându-te să te pierzi printre ruine…abia mai respirai. Am simţit asta. Sufletul meu nu mai putea suporta nici oameni care-l striveau, nici gândul că te va pierde definitiv şi cu siguranță nici singurătatea. Cumva, adunând toată chintesenţa din mine, am trezit o energie radioasă, luminoasă. Și am adunat fiecare strop şi bucăţică din mine, lipindu-mă şi redevenind un întreg.

Simţeam cum dureros, dar liniştitor, piesele de  puzzle se așezau la locul lor şi în sfârșit redeveneam eu. Cu ultimele puteri am adunat într-o minge de lumină multă energie. Am trimis-o către tine, ridicând şi distrugând tot ceea ce te dărâmase.

Am ştiut însă că singură nu voi supravieţui, că ultimele scântei din mine ţi le dădusem ţie, ca să rămâi acelaşi, aşa cum te-am cunoscut, aşa cum m-am îndrăgostit de tine, aşa cum te iubeam şi te
iubesc. Cu privirea obosită şi un zâmbet slab m-am prăbuşit printre praful şi ruinele lumii tale. Dar nu am apucat să ajung jos căci ai fost mai rapid decât însuşi gândul şi m-ai cuprins cu toată dragostea şi lumina ta.

–  Dragul meu, ochii tăi spun tot ce vrei să ascunzi, dar pentru mine e prea târziu. Nu mai vreau să exist într-o realitate unde iubirea pentru mine este ceva abstract. Te-am aşteptat mai mult decât era nevoie şi am sperat. Am avut răbdare ca tu să te întorci în prezent, în inima mea şi să-mi dai tronul sufletului tău. Dar ai ales alt teritoriu, iar acum chintesenţa mea se descompune aici şi se va stinge.

Proză scurtă: Doar într-o realitate unde iubirea pentru mine va fi ceva real, voi supravieţui.

Te-am salvat pentru că, deşi m-ai făcut să mă frâng în milioane de bucăţi, iubirea ta a fost acel timp îngheţat pentru eternitate, iar tu ai fost atât de flămând şi speriat şi ai fugit în trecut, unde avea siguranță şi cunoșteai jocul. Acum e timpul pentru mine să plec.

Am închis ochii lăsându-mi spiritual să plutească spre prezentul meu unde realitatea oferă iubire reală şi nu abstractă. Am plutit pe norii pufoşi sperând cu fiecare secundă că el mă va urma.