Poveste de dragoste

”E mișto să iubești… Da frate, te rupe în două.”

Poveste de dragoste este printre puținele filme care nu era în grila de la Cinema City din Timișoara. Am fost foarte dezamăgită că nu e și la noi, apoi, parcă special pentru mine – sunt conștientă că nu e așa – pentru trei zile filmul rulează și în Timișoara. A fost aseară, mai este azi de la 22:10 și mâine.

Am fost dezamăgită de publicul rar care a călcat pragul sălii de cinema. Au fost puțini oameni, iar cei care s-au așezat lângă mine au măcănit pe întreg parcursul filmului. N-aș fi zis nimic dacă ar fi comentat inteligent sau dacă ar fi trăit filmul. Nu cred că au priceput mare lucru, dar în fine, nu e treaba mea. Majoritatea publicului a fost formată din cupluri. Eu am fost singură și mă bucur că am văzut acest film doar eu și cu mine.

Nu cred că miră pe nimeni faptul că filmul Poveste de dragoste are în prim plan o poveste de iubire între doi artiști. Ea actriță, el violonist. Dacă ești insensibil și super obiectiv, poți spune că filmul este un clișeu între a iubi și a fi sărac sau a-ți urmări cariera și a avea totul în afară de iubire. Ce-ai alege? Iubirea sau faima și banii?

Protagoniștii – Dragoș Bucur și Raluca Aprodu – și-au pus sufletul în această poveste și parcă iubirea exista cu adevărat între ei. M-au făcut să simt cu ei, să le sorb sentimentele. Am râs, am plâns și am încercat să pricep că iubirea, aia la care visăm cu toții, nu are limite, forme, dimensiuni. Pur și simplu iubești și renunți la tot pentru iubire. Învingi frici și treci obstacole care par de netrecut. Foarte buni actori. Jos pălăria!

Acțiunea are un început brusc. Dragoste la prima vedere. Fără prea multe cuvinte, fără gânduri sau ezitări.

Stând și rumegând, povestea celor doi și de fapt întreaga acțiune are puncte de extremă, contraste și umbre, toate menite să comunice un mesaj pe care noi îl uităm în viața noastră grăbită și anume acela că iubirea învinge orice obstacol, că pentru a proteja persoana pe care o iubești ești capabil să faci orice sacrificiu și să-ți asumi orice risc.

Înghit în sec și mă las purtată de valul acestei povești. E doar un film, o poveste care nu știu dacă s-ar putea transpune în realitate.

Am simțit o profundă ușurare când am ieșit din sala de cinema. Aveam lacrimi în ochi, dar erau lacrimi de bucurie. Cred că filmul acesta mi-a dat o palmă – în sensul bun. Mi-a adus aminte că atunci când îți asumi iubirea, îți asumi și riscul de a fi rănit și de a suferi. Îți asumi, inconștient de cele mai multe, faptul că din această suferință a iubirii te va salva tot iubirea și că de fapt nu există un om cu adevărat fericit pe acest pământ, decât cel care iubește.

Da, e mișto să iubești și da, iubirea te rupe în două, dar nimic nu se compară cu libertatea pe care ți-o oferă.

Acestea fiind spuse, sper că v-am convins să mergeți să vedeți și voi această Poveste de dragoste. Apropo, acțiunea se petrece în Brașov. 😀

Și dacă ați vizionat deja filmul, vreau să-mi spuneți cum vi s-a părut.

Știam eu de ce vreau să văd acest film și știam de ce îl vreau în Timișoara. Mulțumesc celor care l-au adus și aici și mulțumesc Cristina Iacob pentru că ai creat o poveste atât de frumoasă.

Nu v-am povestit nimic din acțiunea în sine pentru că vreau să mergeți să-l vedeți în cinematografe. Munca echipei de producție, munca actorilor și a tuturor celor implicați în acest proiect merită susținută și răsplătită! 🙂

Vă las aici trailer-ul și ”mă-nclin!”, vorba lui Andi Moisescu:

[su_youtube url=”https://www.youtube.com/watch?v=JFJg9-03Y78″ autoplay=”yes”]