Un pas înainte

Astăzi am făcut un pas înainte. Este un lucru pe care voiam să-l fac de mult. Să-mi înfrunt sentimentele, să conștientizez că de fapt au existat momente când m-am mințit singură. Vreau să fac curat în lista oamenilor cărora le dau parte din sufletul meu.

Sunt persoane importante care ne-au ajutat în viață, dar pe care le-am pierdut. Dar de fapt este o pierdere fizică, pentru că ele vor avea mereu un loc special în inima noastră și atunci când vom avea nevoie vor fi acolo. Sau timpul le va șterge pur și simplu?

De ceva vreme mă străduiesc să mă adun și să scriu un articol despre prietenie. Se întâmplă ca în fiecare zi  ceva să-mi spună cât de minunat este acest sentiment. Să ai pe cineva aproape căruia să-i vorbește despre tot ce-ți trece prin cap.

Un pas înainte spre o persoană mai puternică și idependentă

Mă simt bine acum, deși știu că aș putea face mai mult, dar nu vreau. De obicei eu sunt cea care face primul pas în soluționarea oricărei probleme. De data asta am învățat să spun nu și să fiu acolo pentru cine mă solicită.

”A queen will always turn pain into power”

Acest articol conține un link afiliat către un partener al acestui blog. Dacă decizi să comanzi produsul, o parte din suma acestuia se va întoarce la autorul acestui blog. Tu nu vei plăti nimic în plus.