Nu plânge, Ana

Mi-a atras atenția noua melodie a Addei, Nu plânge, Ana. Mi-a plăcut de fata asta încă de la prima melodie, nu neapărat pentru muzică  și pentru versuri, ci mai ales pentru gramul sufletul pe care-l pune în fiecare melodie. Am ascultat de vreo câteva ori piesa, am văzut și videoclipul, apoi am citit comentariile celor de pe youtube.

Părerile sunt împărțite, ba că e cover și distruge folclorul, ba că e un răspuns dat de soție Anei, amanta soțului. Să vă lămuresc, că nici eu nu m-am prins din prima, a trebuit să fac câteva cercetări
internautice.

Melodia folclorică de la care presupun că a plecat melodia Addei, aparține lui Ioan Bocșa – Ană, zorile se varsă de pe discul lansat în 1999 (conform Wikipedia), în care el, soțul unei femei, îi spune Anei, amanta sa, să-l lase să meargă acasă la nevasă ”care-i numa una” și ”cochii tatdeauna”. Iată aici versurile integrale:

Ană, zorile se varsă

lasă-mă să mărg acasă

La cochii și la nevastă

Ană, zorile să varsă

Ană, mandra me frumoasă

stanje lampa de pe masă

Lasa-mă și nu mă lasa

Ană, zorile să varsă

Că nevasta-i numa

una și cochii tătdeuna

Doru face cale-ntoarsă

Ană, zorile să varsă

Versurile de mai sus confruntă dorința duală a bărbatului: de-a pleca acasă la familia sa, dar și de a rămâne alături de Ana ”lasă-mă și nu mă lasă”.

Aș comenta mai multe pe această tema, dar prefer să mă abțin. El știe că nevasta lui e unică, știe că îl va ierta și că îl va primi cu brațele deschise și că probabil, se va reîntoarce la Ana seara următoare sau poate niciodată (mă îndoiesc).

Ok, să revenim la melodia proaspăt lansată a Addei.

Nu plange Ană.. 

Bună, ce faci? 

Hai sa facem
cunoștință,

Tu miroși a flori
de măr

Iar eu miros a
tocăniță, 

Maria (pentru că ceva-mi spune că așa o cheamă pe nevasta bărbatului de mai sus care umblă după Ana), vrea să o cunoască pe femeia ce miroase a flori de măr și care i-a căzut cu tronc bărbatului său. Întâlnirea dintre soție și amantă, comparația între o femeie liberă și una măritate.

Oare chiar așa să fie?!

Nevestele trebuie să miroase a tocăniță?! Evident că nu, însă uneori, orice ar face o soție, el, bărbatul potent, vrea să-și arate masculinitatea în altă parte din diverse motive. Nu, nu-i găsesc scuze, dar vreau să fiu cât se poate de obiectivă.

Draga mea,

Chiar dacă am la
ușa cheia,

Asta nu înseamnă că mă face

Să mă simt femeie.

Da, da, da..

Am fost si eu la
fel ca tine,

Tânară și subțirică,

Acum am pus câteva
kile

Ce să fac?

Cine
suferă mai mult? 

Eu nu-mi amintesc
nici cum se simte un sărut..

Ei bine, faptul că are cheia de la casă nu o face pe Maria să se simtă femeie, nici faptul că ”a pus câteva kile”, mai trist însă mi se pare faptul că nu-și aduce aminte cum se simte un sărut. Ah, ce aș vrea să pot să mă pronunț, dar nu pot.

De multe ori, femeile din ziua de azi vor carieră, vor familie, vor totul și au totul, făcându-i pe bărbați să se simtă complexați.

Cumva ei simt nevoia de a domnia, de a conduce, iar atunci când simt că femeia de lângă ei este prea puternică, se sperie sau orgoliul lor suferă. Atunci se vor refugia în brațele altei, poate în patima alcoolului sau a jocurilor de noroc. (este doar o teorie, contraziceți-mă)

[Refren]

Nu plânge, Ană! 

Că zorile se varsă,

Iar diseară vine
acasă,

La copii și la
nevastă.

Nu plânge, Ană!

Zorile se varsă… 

Refrenul se presupune că ar fi coverul după melodia originală.

Evident că nu este, dar este răspunsul Mariei către Ana, atunci când ea plânge că el pleacă. Maria știe că Ana nu va reuși să-i despartă niciodată, pentru că ”nevasta-i numa una”.

Mă uit la ceas,

Badea al meu nu mai
apare

Da’ știu sigur c-o
sa vină,

Că tu nu-i dai de
mâncare… 

Sigur, nevestele trebuie să-și hrănească soții, să spele după ei, să le hrănească orgoliul, să fie disponibile atunci când ei vor, să, să,să… până la un punct.

Iar atunci ei pleacă la Ana, dar oricum se vor întoarce acasă, că doar nu-s fraieri.

Draga mea!

Să nu
fie cu suparare

Da’ din inima îți zic,

Că mă doare atât de
tare!

Da, da, da..

Dragostea nu
crește-n pom

și stiu că-i bine
să ai pe cineva cu tine când adormi,

Dar nu uita,

Că tu mai ai înca o șansă!

Scapă cât mai poți,
cât încă ești frumoasă… 

Aici este partea în care mie mi se face pielea de găină, pentru că aici se intră în sufletul Mariei, se deschide o portiță cu lacăt mare și greu, unde stă ascunsă toată durerea pe care ea o îndură, cu care trăiește zi de zi, gândindu-se că nu mai este destul de bună pentru al ei bărbat.

Frustrări, frământări, gânduri și atâtea lacrimi adunate într-un singur loc. Interesantă este puterea de care dă dovadă Maria.

Ea o sfătuiește pe Ana să meargă mai departe, să treacă de statutul de amantă, pentru că ea are încă o șansă. Maria insinuează că despărțirea de soțul ei nu-și are rostul și că este conștientă ca vor rămâne împreună până la sfârșitul vieții. La bine și la greu…

Tu plângi că mori o
noapte,

și el nu te crede.

Eu am murit
de-atatea ori,

și dacă mor încă o
dată…

Tot nu crede!

Lovitura finală, asemănarea dintre cele două, arată că bărbatul tot bărbat rămâne, insensibil la lacrimile unei femei, fie că este cea cu care-și petrece viața, fie că este ce-a cu care-și petrece serile. Doar că Maria moare de fiecare dată când el pleacă la Ana și a murit de atâtea ori, însă el tot insensibil a rămas, nemernicul.

Câte femei nu îndură astfel de dureri? Cum ieși dintr-o astfel de situație? Divorțezi sau ierți de fiecare dată? Închizi ochii și te prefaci că nu vezi, căutându-ți alinare în muncă, crescându-ți frumos copiii și sperând că el nu te va face de râs? Ce e de făcut într-o astfel de situație?

LinkedIn