Cronica de sănătate – rezoluția lui 2019

Tata spune că medicina e frumoasă să o privești, să urmărești cum o practică altcineva, dar să nu te implici că s-ar putea să o iei razna. M-a bântuit multă vreme această idee, dar am ajuns la concluzia că nu pot fi de acord cu ea.

În 4 ani de facutate am văzut câteva lucruri, nu atât de multe pe cât mi-aș fi dorit. Avem un sistem educațional care încă nu este sănătos, dar recuperează. Lent, ar spune unii, dar progresul trebuie apărat și susținut.

Am înțeles că este nevoie de mai multă educație medicală și de prevenție.

Trăim în era în care informația este la un click distanță. Există nenumărate surse de informare, dar câte sunt corecte? Câte informații sunt bazate pe studii și cercetare? Cât de ușor poate digera cineva informația medicală și, poate cel mai important, cum putem ajuta oamenii să înțeleagă că e mai ușor să previ decât să tratezi?

Mi-ar plăcea să pun umărul la treabă și să ajut cum pot. Mama îmi spunea că nu mă pot bate cu sistemul și nici nu vreau, dar cred că fiecare poate ajuta într-un fel sau altul.

Întreaga motivație a venit dintr-o simplă întrebare pe care cineva mi-a aruncat-o cândva în toamnă. M-a întrebat dacă nu mi-e teamă de faptul că lumea mă cunoaște mai mult din perspectiva unui om de comunicare (deși nu mă consider așa, ci mai degrabă cineva care încearcă să comunice cât mai bine), a unui blogger, nu îmi va afecta viitoarea carieră medicală.

”Ce s-ar întâmpla dacă oamenii te-ar discredita pentru că faci mai multă comunicare decât medicină?”

Am bâjbâit un răspuns mai mult din topor decât gândit, dar de-a dreptul PR-istic și am spus că sigur cele două domenii se vor îmbina cândva. Apoi mi-am dat seama că lucrurile nu se întâmplă de la sine și că va trebui să fac ceva în acest sens. Așadar, iată-mă făcând ceva în acest sens.

M-am tot gândit de unde să încep. Medicina e un domeniu atât de vast, întortocheat, alambilicat, încât niciodată nimeni nu le va ști pe toate. Cu toate acestea, plecăm de la o idee simplă – niciodată un medic nu vindecă, el tratează și niciodată nu tratează o boală, ci un pacient.

Cam așa începe povestea Cronica de sănătate, noua rubrică pe care o veți găsi aici pe blog.

Cronica de sănătate este o categorie diferită de articole care își propune să contribuie la educația ta medicală într-un alt mod decât toată informația deja existentă. Va fi cu emoție, povești și informații 100% verificate. Aceasta e rezoluția mea pentru 2019.

Până una, alta, nu pot decât să vă doresc un an nou care să se așeze cum e mai bine. Fără motto-uri, fără planuri mari, fără așteptări prea mari.

Să ne recitim cu bine! 🙂