📖 JURNAL NOCTURN DE PANDEMIE: Povestea din Lidl

Eram în Lidl. Stăteam la casă și mă uitam la doamna din fața mea. O tânără de aproximativ 30 de ani. Aș putea să bag mâna în foc că venea de la muncă. Era îmbrăcată office și avea masca pe bărbie. Mă gândeam cam cât de greu e să o poarte corect.

Probabil că mi-a auzit gândul, căci imediat și-a pus-o peste gură. Aș fi vrut să-i spun că e la fel de inutil și că o poate lăsa tot pe bărbie. Să ne înțelegem. Întreaga acțiune de pus mască pe gură a făcut-o după ce a pus mâna pe produse, pe banda de la casă, pe telefon și portofel. Dar cine-s eu să judec?

În spatele meu o familie. El, ea și un copil de aproximativ 12-13 ani.

Nu îmi amintesc dacă părinții aveau mască sau nu, dar copilul avea peste gură o eșarfă pe care și-a dat-o jos cu nonșalanță când a ajuns la casă. M-am uitat peste umăr cu gândul să nu mă amestec. Dacă părinții nu zic nimic, nu e datoria mea să fac educație. Probabil m-aș fi ales cu câteva înjurături și poate un scandal cu puțin noroc.

Doamna office din fața mea plătește și pleacă. Pun și eu produsele pe bandă respectând cei 2 m de distanță AȘA CUM SCRIE ȘI PE CELE 3 ABȚIBILDURI LIPITE PE JOS. Aveam câteva produse, deci avea să meargă repede. Și aud în spatele meu:

Hai odată, pune repede produsele pe bandă că merge repede.

Moment în care puștiulică se repezește la coșul de mână supraîncărcat al familiei să pună bunătățile pe bandă. Era ca și cum n-aș fi fost acolo. Ce distanță de 2 m?

Aș aprecia dacă ați păstra distanța, vă rog. Mulțumesc!

Atât am spus pentru că nu mai puteam ține în mine.

Simțeam cum îmi suflă aer cald în ceafă. Am fost luată peste picior cu ochi peste cap și un ”scuze” ca o flegmă între ochi. E ok, mi-am spus. Mi-am făcut datoria. După ce am plecat, copilul m-a îngânat. L-am auzit clar și răspicat.

Am deranjat liniștea unei familii. Mi-am permis să. Cine mă cred? Nu v-am spus că întreaga familie era supraponderală, nu? Și nu-i o răutate, ci o observație obiectivă. Nu există concluzii sau alte observații.