Iubirea adolescentină, ce simt și ce gândesc

Iubirea este un sentiment pe care îl cunoaştem încă dinainte să ne naştem. Este o iubire caldă, pe care părinţii noştri o transmit pe parcursul întregii lor vieţi şi după. Iubirea înseamnă să oferi şi să primeşti căldură, siguranţă, zâmbete, certuri inofensive…

Când suntem adolescenţi, cunoaştem iubirea aceea pasională, faţă de o persoană străină.

Învăţăm să-i iubim secretele şi defectele. Dezvoltăm instinct de apărare când cineva ne atacă persoana pe care o iubim şi ne dorim să avem parte de o iubire împărtăşită. Devenim dependenţi (de cele mai multe ori) de persoana respectivă, ne e sete de mirosul ei, de gustul ei şi de tot ce aparţine.

De cele mai multe ori, iubirea pe care o trăim în adolescenţă ne influenţează modul în care ne dezvoltăm. În acelaşi timp, după acea iubire, suferim o cădere. Este un fel de spargere în bucăţi a tot ceea ce a însemnat să fim noi, pentru că un lucru smuls cu forţa lasă urme, deşi am trecut peste.

Nu ai cum să obligi pe cineva să te iubească. Sau chiar să te obligi pe tine însuţi să iubeşti pe cineva, de aici se nasc şi dramele pe care orice adolescent le trăieşte la un moment dat.

Oricum, nimic nu se compară cu primi fluturaşi în stomac. Privirea celui pe care inima ta a pus ochii, primul sărut sau prima atingere tandră şi delicată. Iubirea, la fel ca şi prietenia, nu se învaţă la şcoală şi nici din experienţa altora. Dacă nu ai învăţat-o, nu ai învăţat nimic şi eşti la fel de gol precum un glob de cristal.