Început de august
A trecut aproape o lună de când n-am scris. S-au întâmplat foarte multe lucruri pe care acum încerc să le diger. Să fiu sinceră, s-au întâmplat atât de multe în prima jumătate a anului încât nici nu mai știu unde sunt. Luna august o voi dedica unei pauze. Am în plan o săptămână la mare și multe cărți. Detox-ul de social media și blogging a venit deja natural, deși îl plănuisem pentru ultima lună de vară.
Cu toate acestea, m-a apucat așa un dor de scris și habar n-am de unde să încep. Am câteva idei pe care vreau să le pun în ordine și să le dezvolt. Nu știu dacă voi mai scrie curând, însă este un gând care nu-mi dă pace.
Ultimele două săptămâni le-am petrecut alăturii de colegii mei de la SSCR, punând pe picioare unul din cele mai complexe proiecte ale filialei noastre: International Surgery Summer School. Oaspeții noștri au fost studenți străini din Turcia, Polonia și Italia. A fost o adevărată provocare.
Deși nu este prima dată când sunt implicată în organizarea unui eveniment cu oameni din diverse țări, acest proiect a fost cea mai mare provocare pe care am întâlnit-o până acum. Nu sunt în stare să spun că i-am făcut față cu brio, dar știu că am avut alături oameni care m-au scuturat atunci când aveam nevoie și mi-au dat un imbold sănătos să merg mai departe. N-a fost perfect, dar a fost bine.
Am învățat să fiu pragmatică, să iau decizii rapide și să-mi asum poate mai mult ca niciodată acele decizii. Am făcut greșeli pentru care au avut de suferit cu toții. Au fost momente în care îmi venea să mă închid în cameră sau să nu mai apar la workshop, dar cele mai frumoase au fost cele care mi-au tăiat respirația. Și credeți-mă, au fost multe. Începând cu glumele colegilor, până la șocul că am rămas în Brașov fără cazare.
Când mă gândesc la cele două săptămâni petrecute alături de străini și de colegii mei, cuvântul care-mi vine în minte este respect. Mai mult ca niciodată am înțeles cât de important este să asculți mai mult decât să vorbești, să respecți cultura altcuiva, religia și credința, dar mai ales ideile și mentalitatea.
Nu poți schimba oamenii, nu îi poți obliga să facă ceea ce nu vor, dar poți încerca să găsești un numitor comun. Iar acest lucru poate fi cea mai mare provocare.
Încă sunt într-o stare de plutire. Oboseala și stresul și-au spus cuvântul. De două zile dorm în continuu și nu sunt în stare nici să mănânc. Astăzi a fost un pic mai bine decât ieri. Am scris și am postat pe Instagram câteva poze de la Peleș.
Până îmi revin complet, vă las cu #dilemazilei: pot unicornii grăsuți să zboare? Și dacă da, curcubeul îi ajută sau îi țin pe loc?
