Despre imunitate: lucruri esențiale pe înțelesul tuturor
Despre imunitate, alergii și bacterii am povestit și mai de mult. M-am gândit să vorbim și despre anatomia imunității și să încerc să explic cât mai simplu cum funcționează acest sistem complex.
Cred că cel mai ușor este să ne imaginăm sistemul imunitar, cel care se ocupă de imunitate, ca pe un gardian. Fiecare își dorește, spre exemplu, ca locuința lui să fie în siguranță. Alarma de securitate, camerele de filmat, chiar și banala ușă încuiată sunt forme prin care ne protejăm casa. Așa și organismul uman are sistem proprii de securitate. Acestea sunt menite să ne apere de invadatorii străini. Pielea este cel mai mare organ de protecție care ne ferește de mediul extern. Cutia torcică protejează inima și plămânii în cazul unui accident. Pleoapele protejează ochii, iar exemplele pot continua.
Cel mai important sistem de protecție este sistemul imunitar. Nu îl vedem, nu îl putem atinge, însă acesta este răspunzător de protejarea noastră împotriva bolilor. Practic, acest sistem complex formează ceea ce noi numim imunitate. Îmi place să mă gândesc la imunitate ca la o armată bine antrenată și coordonată, care este capabilă să acționeze fără cusur în momentele de criză.
Sistemul imunitar are grijă de noi în fiecare zi, chiar dacă nu știm că el funcționează sau cum o face.
Deși trăim în simbioză cu multe bacterii – am scris mai multe despre acest subiect aici, acest parteneriat este practic mediat de imunitate. Invadatorii, vom numi astfel virusurile și bacteriile care provoacă boli, pot pătrunde prin nas, gură, organe genitale, prin piele sau prin orice loc prin care aceasta este lezată. Nu scăpăm din vedere nici faptul că invadatorii pot fi din mediul intern.
Candida albicans este un fung, o ciupercă. Aceasta face parte din flora comensală, obișnuită tegumentară, respiratorie, genitourinara sau gastro-intestinala. Cu toate acestea, după o cură de antibiotice, aceasta poate ”înflori” și genera infecții. Cele mai uzuale sunt genitale sau orofaringiene, mai exact pe limbă. Tocmai acest banal exemplu demonstrează faptul că invadatorii, deși nu sunt celule proprii, trăiesc în armonie cu noi și între ele. Acest lucru se întâmplă pe principiul concurenței, iar fiecare microorganism își vede de treaba lui sub stricta supraveghere a sistemului imunitar.
Poate că ne-am abătut puțin de la subiect, însă cred că este foarte important pentru mine să înțelegeți acest echilibru.
Cum acționează această imunitate
Celule corpului sunt foarte inteligente. Știu exact ce le place și ce nu, iar atunci când vin în contact cu ceva neplăcut, păzea că-i bai. Stafilococul, spre exemplu, este bacteria care produce cel mai frecvent comedoane, acele coșuri de pe față. Deși trăim în simbioză cu această bacterie, uneori aceasta o ia razna. Când se întâmplă acest lucru, celulele pielii alertează sistemul imunitar. La locul faptei se prezintă neutrofilele și macrofagele, găsesc bacteria buclucașă, o înghit și o digeră.
În același timp, macrofagul alertează și alți colegi de breaslă pentru a cere întăriri. Totodată, acesta ia toate informațiile despre celulele străine și le transmite mai departe, astfel încât întâririle să recunoasă la rândul lor intrusul. Limfocitele T vor ataca direct, iar limfocitele B vor analiza, înregistra și crea la rândul lor imunoglobuline. Acestea sunt ca niște gloanțe care se lipesc de învelișul bacteriei.
După această luptă crâncenă, peisajul este dezolant. Soldații care au luptat eroic sunt programași să se autodistrugă pentru a nu afecta celulele sănătoase. Acest proces se numește apoptoză, iar în cazul coșurilor sub piele crește presiunea, iar ca un vulcan, resturile sunt împinse spre suprafața și formează coșul. Poate ai observat că în primele zile de formare a acestui mic nesuferit zona în care se va forma coșul este roșie, îți vine să te scarpini și uneori chiar te doare. Fix în acele zile, lupta de sub piele este în plină desfășurare.
Leucocitele sau celulele albe sunt unități mobile ale sistemului imunitar. Ele se formează parțial în măduva osoasă (granulocitele, monocitele și o parte din limfocite) și parțial în sistemul limfatic (limfocitele și plasmocitele). După formare, leucocitele sunt transportate pe cale sangvină către diferitele regiuni ale organismului, în care acțiunea lor este necesară. (Guyton&Hall, Tratat de fiziologie a omului, ed. a 11-a, pag. 429)
Centrii de reacție ai sistemului imunitar
Avem imunitate peste tot în corp, însă există patru centrii de reacție în care această armată își are sediul.
Primul este timusul. Acesta joacă un rol esențial în cadrul sistemului imunitar pentru că este locul în care limfocitele T devin mature după ce se formează în măduva osoasă. Aceste celule sunt cele care vin să întărească rândurile la primul semnal de alarmă așa cum am văzut mai sus. Totodată, timusul se asigură că nici un Limfocit T care pleacă în torentul sangvin nu va ataca nici o structură proprie a organismului.
Timusul este localizat în torace, în spatele sternului. În copilărie acesta este mare, foarte bine dezvoltat. Cu timpul acesta involuează pentru ca la persoanele în trecute de 80 de ani acesta să devină invizibil. Se presupune că modificarea vine din nevoia unei imunități mai puternice la copii. Aceștia nu au fost expuși la mulți invadatori. Cu timpul, ”softul” sistmului imunitar se dezvoltă și memorează lista invadatorilor, soldații sunt mai bine pregătiți și nu mai avem nevoie de acest organ.
Al doilea centru de reacție este măduva osoasă. Aceasta se află în interiorul oaselor și este responsabilă de producția granulocitelor (neutrofile, eozinofile, bazofile), a monocitelor și a anticorpilor. Granulocitele și monocitele se formează doar în acest centru, pe când limfocitele sunt produse ăn specia de ganglionii limfatici, splină, timus, amigdale și măduva oasoasă. Tot în măduvă, acestea sunt depozitare până când acțiunea lor este necesară. În mod nromal, numărul celulelor depozitate este de trei ori mai mare decât cel al leucocitelor circulante.
Timusul, măduva osoasă, splina și sistemul limfatic
Splina este un organ imunitar important. Dacă vreți, splina este clubul unde se adună și comunică toate limfocitele T ale organismului. Altfel spus, splina este considerată un centrul al imunității. Fiind foarte bine vascularizată, sângele vine și pleacă în cantități mari și aduce cu el celulele care au informații legate de infecțiile cu care trebuie luptat. După ce splina este scoasă, de cele mai multe ori în cazul unui accident, sistemul imunitar pierde clubul de comunicare și expune organismul la o imunitate ceva mai slabă prin lipsa de comunicare eficientă.
Nu în ultimul rând sistemul limfatic este cel mai popular și vizibil membru al sistemului imunitar. Încă de la prima durere în gât, ganglionii de sub mandibulă se pot umfla. Practic, ganglionii sunt sucursale distribuite peste tot în organism. Ne putem imagina sistemul limfatic ca un vagon cu fiare vechi unde toate deșeurile post-bătălie sunt adunate, descompuse, selectate, eliminate dacă nu mai sunt utile și reciclate dacă mai poate fi scos ceva bun din ele.
Mă opresc aici că și așa acest articol este lung. Cu toate acestea, voi reveni cu partea a doua în care încerc să fac un sumar al invadatorilor și cum să prevenim infecțiile. Aceste articole au scop informativ, nu diagnostic ori curativ.
În cazul în care consideri că ai o imunitate care trebuie îmbunătățită, îți recomand o programare la DR. ALINA BĂLĂCEANU, MEDIC SPECIALIST ÎN ALERGOLOGIE ȘI IMUNOLOGIE CLINICĂ. Cu siguranță vei primi sfaturi adecvate, iar împreună veți găsi cele mai bune metode de a avea grijă de sistemul tău imunitar.
Cronica de sănătate este o rubrică susținută de Clinicile Medici’s.