Jocuri, plafonare și pasiune – nu te pierde

Sunt unele zile foarte lungi care se suprapun cu nopți nedormite. Cred că am îmbătrânit sau ceva, căci au început să mă supere cam multe. Unii mi-au spus că sunt arogantă că susțin acest lucru, dar țin mereu să-i contrazic.

Mă uit în urmă și văd zecile de proiecte în care am fost implicată. Pe toate le-am făcut cu mare drag la vremea lor, însă de unele am tras prea mult. Nu mi-e rușine să recunosc. În prezent simt că irosesc energie valoroasă în locuri în care nu mai am nimic de învățat. Sună egoist, însă mi-am dat seama că dacă rămân acolo mă plafonez.

Am furat multă meserie, dar majoritatea experienței am acumulat-o pe cont propriu. Totul a fost un joc. Să fiu sinceră, totul îmi pare o joacă și acum. Copilul din mine a pierdut jucăriile lego, dar a descoperit online-ul.

Îmi place să mă joc și să testez. Am făcut câteva experimente pe Instagram pe care nu le-am documentat public. Aș putea să o fac. Îmi plac cifrele și provocările. Nu mă sperie obstacolele pentru că de cele mai multe ori le prevăd. Mereu pun cel mai negru scenariu în față ș construiesc în așa fel încât să nu se întâmple.

Așa am făcut cu fiecare proiect pe care l-am început sau la care am contribuit. Uneori sunt ca un mic dragon care scuipă flăcări atunci când lucrurile nu se întâmplă așa cum ar trebui. Colegii-mi zic că sunt obsedată, dar cred în lucrul făcut ca la carte, nu doar de dragul de-al face.

Obiceiul l-am deprins de când făceam singură totul. Doar că timpul m-a învățat să cern jocul, să nu fiu singurul pion. Nu e distractiv deloc. Jocul e mult mai interesant atunci când sunt mai mulți jucători, dar în același timp gradul de responsabilitate e mult mai mare. Să ai în jurul tău oameni pentru care răspunzi e o provocare reală.

Am dat-o de nenumărate ori de gard fie pentru că eram cu capul în nori, fie că priveam în pământ. În viața reală extremele sunt dezastroase. Într-un fel sau altul suntem făcuți să iubim confortul echilibrului. O lecție învățată recent. Nu mă plâng, dar simt nevoia să pun punct.

Oricât mi-aș dori să le fac pe toate, oricâte idei aș avea, sunt doar un simplu om. Am nevoie de somn, de timp pentru mine și pentru ce dragi. Așadar, am decis să fac curat. Să mă autoexclud din anumite arii, să spun NU mai des.

Dacă pierd ceva, nu va trebui să dau socoteală nimăui atâta timp cât respect restul pionilor de joc. Simplu, nu-i așa? Soluțiile există, trebuie doar să conștientizăm problema și să avem curajul să punem mâna pe rană.

Avem o singură viață, iar pe principiul confucian despre a face ceea ce îți place pentru a nu munci deloc, să auzim numai de bine. Rezonez în totalitate. Hai să fim mai fericiți, să muncim cu drag și să scriem istorie. Am zis.