🍂 Filtre și autocenzură. Sau oglinda ultimelor 18 luni

Mă uitam zilele trecute peste fotografiile postate anii trecuți pe Instagram. Am răsfoit și articolele pe care le-am postat pe blog. Și m-am lovit de articolele de toamnă. Acelea în care simțeam toamna la adevărata ei intensitate. Toamna este anotimpul meu preferat. Credeam despre mine că toamna pot orice. Că am acea energie să fac tot ce îmi propun.

Însă în ultimii 2 ani, toamna a fost mult mai mult despre melancolie. Sigur că pandemia a fost un factor decisiv. Sunt un om foarte senzorial și simt prea multe lucruri mult prea intens. De ce? Poate din cauza anxietății anticipative. Poate pentru că au venit prea mult prea dintr-o dată. Sau poate pentru că asta înseamnă pur și simplu să fii adult. Să ai responsabilități. Și poate pentru că e nevoie de o perioadă de acomodare.

Am pus filtre, m-am autocenzurat

Toate ipotezele expuse au un sâmbure de adevăr. Toate lucrurile prin care am trecut și despre care nu am scris m-au marcat profund. Nu cred că au adus cu sine o schimbare fundamentală în mentalitatea mea, ci mai degrabă am bătut în retragere. Am pus filtre, m-am autocenzurat. Iar această cenzură m-a adus în punctul de a nu mai scrie deloc.

Am spus toată vara că sufletul meu e în comă. M-am simțit ca o victimă, m-a durut și am suferit. A fost poate apogeul autocenzurii. Nu am vrut ca lumea să știe cât de mult m-au afectat ultimele aproape 18 luni. De când a început pandemia, viața pe care am cunoscut-o s-a terminat. Și a urmat o lungă perioadă de acomodare și de veșnică adaptare. Pentru că acum nu mai este despre a trăi frumos, ci despre a supraviețui fiecărei zile, fiecărei întâmplări. Și oricât de mult îți dorești să faci planuri, să îți aranjezi viața în așa fel încât să fii liniștit, evenimentele exterioare au un impact mult mai mare asupra individului. Nu e ca și cum le poți ignora. Disocierea de realitatea colectivă funcționează până la un punct.

Așa că decizia mea inconștienta a fost să mă retrag.

Să pun filtru, peste filtru, peste filtru. Ca acele fotografii de pe Instagram care distorsionează complet realitatea și omul. Așa mă simt și eu uneori – mutilată și distorsionată. Știu că nu sunt singura. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre cum avem cu toții o pungă de plastic pe cap care se tot strânge și ne sufocă încet, dar sigur.

Îmi pare rău că nu am scris la cald despre toată perioada prin care am trecut cu examenul de rezidențiat. La fel de rău îmi pare că nu am scris despre cum au fost primele luni de muncă la spital. Despre primul pacient pe care l-am pierdut.

Bine, recunosc, am scris. Dar nu am publicat nimic. Tocmai pentru că mi-am pus aceste nenorocite de filtre. Pentru că sunt atât de preocupată să mă adaptez și să prind din zbor tot ce pot să prind, încât mi-am pierdut reperele.

Avem  nevoie de o gură de aer.

Revenind la punga de plastic, cred că avem nevoie cu toții de o gaură prin care să respirăm. Cu siguranță eu am. Și poate că această gaură vine din a da jos din filtre. Din a avea curajul de a pune degetul pe rană. Doare, doare ca naiba, însă o rană adâncă pe care o ignori se vindecă mult prea rar de la sine.

Nu vreau să fiu prăpăstioasă, nici melancolică. Însă iată-mă aici încercând să dau jos această autocenzură. Am fost atât de preocupată să rămân pe linia de plutire, încât m-am afundat prea mult în mine. Și oricât de bună este introspecția, nu poți trăi doar în mintea ta că o iei pe ulei. Am pierdut exercițiu punerii gândurilor pe hârtie. Mă dau prea repede bătută într-o dispută. Nu mai sunt războinică, așa cum îmi plăcea să fiu. Nu mai cred că pot schimba lumea cu peniță în mână sau mai bine spus cu degetele pe taste.

Cred totuși că sunt datoare să folosesc tot ceea ce știu și tot ceea ce sunt pentru a face bine. Chiar și o idee care aduce un bine în viața unui singur om, mă împlinește, îmi aduce satisfacție.

Mă bucur că mi-am adus aminte de toate aceste lucruri. Habar nu am ce aduce ziua de mâine, dar știu că astăzi am făcut un pas înainte. Am ieșit un pic din mintea mea și am dat jos un filtru.

Să ne recitim cu bine! 🍄