🥀 Doamna Bovary – Gustave Flaubert
Autor: Gustave Flaubert
Titlu original: Madame Bovary. Mœurs de province
Naționalitate: franceză
Anul primei publicări: 1856
Numă de pagini: 464
Editura: Polirom
Nota mea: 4/5
Nici nu știu de unde să încep. Dacă s-ar apuca cineva să rescrie povestea și să o plaseze în prezent, ar fi aproape o poveste de viață destul de comună. Ha, știu că nu te aștepți la acest lucru, doar că – surpriză. Societatea și mentalitatea în care trăim nu este cu mult diferită față de cea de acum două sute de ani.
Avem în prim plan tânără familie Bovary.
El, singur la părinți, medic, un tip mediocru fără nimic deosebit decât un nume mai de seamă. Ea, la fel de singură, crescută la mănăstire și înconjurată de un romantism care i-a conturat o imagine discrepantă despre lume și viață. În fine, cei doi se cunosc, Charles decide să o ceară de nevastă, ea acceptă sub entuziasmul a ceea ce ar putea fi.
Și uite așa începe tragica lor poveste de viață. Doamna Bovary o are în prim plan pe Emma, o femeie care nu se poate adapta timpurilor ei. Odată basmul dispărut, Emma începe să îl vadă pe Charles așa cum este. Un bărbat slab, preocupat de tratarea bolnavilor, un laș care se mulțumește cu puțin.
Nicidecum un făt-frumos pe cal alb cum visa ea. Veșnic nemulțumită, mai mereu depresivă, Emma caută fericirea în brațele și șoaptele a doi bărbați. Ambii o dezamăgesc, o consumă și apoi o lasă de izbeliște.
Cu toate acestea, Emma, Doamna Bovary, nu este cu adevărat victima acestui roman.
Nu. În situația ei se aflau toate femeile vremii. Niciuna nu le putea avea pe toate. Unele nu aveau mai nimic. Nici educație, nici bani, nici control. Toate depindeau de bărbații lor. Oricât s-a chinuit Emma să îl stârnească pe Charles, acesta s-a dovedit efectiv prea mediocru. Și în fond, Charles cred eu că este adevărata victimă a romanului.
I-a luat ani de zile să vadă că soția lui este nefericită. Nu a reflectat nicio secundă la relația lor, la felul în care se raportează unul la altul. S-a lăsat influențat de mama-Bovary, s-a lăsat manipulat de Emma și niciodată n-a avut nici un real cuvânt de spus. Emma l-a călcat în picioare, societatea și-a bătut joc de el și l-a denigrat. Nu s-a ajutat deloc, un pămpălău – ce mai!
Emma Bovary este un personaj dezagreabil, egoist, greu de plăcut.
Cu toate acestea, nu pot să nu observ tragedia personală prin care trece. Cred că în primul rând nimeni nu a ascultat-o. Nici măcar ea pe ea. O fată crescută la mănăstire, cu un suflet mult prea rebel pentru o viață în sihăstrie, dedicată bisericii, se refugiază în romane.
Iar din suferința ei, faptul că a rămas orfană de mamă și apoi abandonată la mănăstire, se combină într-un mod toxic cu întreg curentul romantic. Odată ieșită în lume, mintea Emmei este deja tulburată și ea nu va reuși niciodată să înțeleagă, practic pe ce planetă se află.
Cred că indiferent dacă s-ar fi căsătorit cu Charles ori cu oricare alt bărbat, soarta ei ar fi fost similară. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, cu siguranță Emma ar fi avut nevoie de multă psihoterapie.
”Before her marriage, she had believed that what she was experiencing was love; but since the happiness that should have resulted from that love had not come, she thought she must have been mistaken. And Emma tried to find out just what was meant, in life, by the words bliss, passion, and intoxication, which had seemed so beautiful to her in books.”
Și nu este vorba doar despre iluzii. Faptul că nu a fost ascultată, că nimeni nu a văzut-o. Poate tocmai din acest motiv a început să cheltuie foarte mulți bani pe haine, decorațiuni și alte lucruri materiale. Dezamăgire, după dezamăgire, Emma devine prizoniera iluziilor ei neîmplinite. Se aruncă în brațele unor străini ca să se elibereze de ignoranța propriului soț.
Într-o societate bolnavă, o femeie încearcă să își găsească libertatea și eșuează lamentabil. Cine este de condamnat? Soțul, medic de țară, fără perspective de viitor? Viața într-un sat unde timpul se dilată și nimic interesant nu se petrece? Fatalitate însăși? Datoriile pe care familia Bovary le acumulează de-a lungul timpului?
Nu văd alt final pentru această poveste decât exact cel scris și de Flaubert.
Lucrurile nu mai aveau cale de întoarcere. Ce putem învăța din povestea acestei familii?
Să te mulțumești cu ce ai? Să înțelegi că ficțiunea este doar o evadare uneori patologică din realitate? Că fericirea nu este altceva decât alinierea emoțiilor cu rațiunea și simțirea? Că romantismul este sănătos în doze echilibrate? Că datoriile este mai bine să le achiți la timp nu să le lași să te sufoce?
Citește și acest articol: How ficton ruined love
M-am uitat și la ecranizarea din 2015 după roman. Lipsesc destul de multe elemente din film comparativ cu cartea. Filmul o pune în valoare pe Emma și suferința ei. Esența este acolo. Disperarea ei, pasivitatea lui, interesele fiecărui personaj secundar și amprenta acestora asupra familiei Bovary. Tragedia unei familii este reflexia unei societății care pune accentul pe aparență. Și câte nu au rămas la fel și în ziua de astăzi…
Mi-a fost dor să citesc un asemenea roman. L-am citit destul de greu, pe alocuri m-a plictisit, dar a lăsat loc de polemică în mintea mea. Ceea ce e un lucru pe care îl aștept de la orice lectură.
Să ne recitim cu bine! 🥀
