Autor: Corina Ozon
Naționalitate: română
Alte titluri: Până când mă voi vindeca de tine, Zilele amanților, Nopțile amanților
Anul primei publicări: 2018
Numă de pagini: 240
Editura: Herg Benet
Nota mea: 3/5

Codul lui Zoran, un roman cu mister, dramă și mult realism, o carte scrisă parcă în grabă, dar în același timp cu multe detalii și un fir narativ logic. Subiectul abordat, cel al decăderii și supraviețuirii umane, este sfâșietor, dar și într-un fel revelator.

Un roman cu un subiect mai mult decât interesant. Abordarea, unghiul din care sunt privite evenimentele, decursul logic, suspansul și deznodământul sunt cumva surprinzătoare. Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut personaje ceva mai bine conturate, mai fluide. Codul lui Zoran se citește ușor, curge lin, iar mesajul transmis este unul puternic, dar în același timp actual și dureros.

Spunem cuvintele de mai sus in recenzia de pe Goodreads. Au fost primele gânduri după ultima filă a romanului. L-am citit prin iunie și nu am apucat să scriu despre el mai devreme.

Acum când mă gândesc în urmă îmi dau seama cu siguranțăcă mi-ar fi plăcut mai mult.

Nu sunt critic literar, dar în anii liceului am avut norocul să am o profesoară de germană care ne-a învățat să privim un text din diferite puncte de vedere. Am studiat așa de la Schiller și Goethe până la proza scurtă și poezie.

Ideea de la care pornește Codul lui Zoran mi se pare genială. O temă actuală și în același timp puțin abordată în acest fel. Se ia un bărbat cu familie și copil, se transformă în om al străzii și se analizează aceste trăiri.

Poate mă înșel, dar am simțit psihologie la mijloc și analiză interioară a personajului.

Mi se pare acum că nu îmi pot aminti care au fost argumentele pentru o anumită decizie și cum s-a ajuns într-un punct. O fi din cauza grabei cu care am citit paginile (te captivează foarte bine) sau au fost scăpări în text și logică. Nu e în sens peiorativ afirmația anterioară, ci mai mult o dorință personală a aprofundării fiecărei trăiri.

Codul lui Zoran rămâne un roman de pus pe lista de citit

Dacă ați făcut-o deja, nu ezitați să îmi spuneți părerea voastră într-un comentariu 🙂 Aștept cu mare interes și alte recomandări de titluri musai de citit.