Cancer de sân și povestea unei luptătoare

Pe Maria o cunosc de mulți ani. Am împărțit multe de la mâncare, la locul în autocar și până la momente fericite, dar și mai puțin fericite. Acum 2 ani, mama Mariei a fost diagnosticată cu cancer la sân într-un stadiu avansat. A urmat o luptă grea, istovitoare, dar cu final fericit. Îmi doresc să întăresc crezul că prevenția este mama tratamentului cu o poveste reală.

Totul a început cu stări neobișnuite de oboseală, de somnolent și câteva kilograme în plus. La început a pus totul pe seama stresului și orelor interminable de lucru, dar când a văzut că nu mai are aceeași putere cu mâna stânga, mama și-a pus semene de întrebare. Noi știam de mult că avea noduli și chisturi mamare. Fiind benigne nu ne-am făcut griji.

O perioadă a mers la control periodic, însă cu timpul nu a mai băgat de seamă.

Poate din cauza că așa sunt mamele. Mereu preocupate de altele, uitând cât este de important pentru copiii lor că ele să fiu sănătoase. A mers la control. La început a ales să meargă singură și a făcut o ecografie. Lucrurile erau deja avansate, iar medicul a dat verdictul formațiune tumorală neregulată, imobilă pe planurile subiacente.

Așa a început totul, la sfârșitul lunii martie 2017.

În momentul în care mi-a spus despre ce este vorba am încercat să fiu cât mai calmă. Nu realizăm ce se întâmplă și gravitatea situației. Am făcut repede biopsie, chiar în prima săptămâna din aprilie. Țin minte perfect că era foarte aprope de sărbătorile de Paști.

Abia acolo, la spital, am conștientizat cât este de grav. Am văzut-o pe mama pe patul de spital, am văzut groază și frică din ochii ei. O persoană mereu activă, sănătoasă și energică se îndrepta spre sala de operație să afle care este stadiul bolii.  

Iar eu așteptăm pe hol. O așteptare sinistră, pe care oricât ai dori, nu o poți descrie în cuvinte.  După câteva minute, o eternitate pentru mine, am văzut-o pe doctoriță. Îmi spune să fiu puternică că totul va fi bine. Îmi explică procesul, iar eu încercam să fiu cât mai atentă…

Diagnosticul cert – cancer de sân. Am simțit că îmi cade cerul în cap.

M-am descărcat, am plâns, am plans mult. Apoi, mi-am adunat toate gândurile, toată forță și am decis să fiu puternică și să lupt alături de mama. 

Procesul a fost dificil, au fost moment grele. În față mamei am ales mereu să râd. Am zâmbit și am spus o vorba bună de fiecare data când avea ocazia. Voiam să o îmbărbătez, să fie curajoasă și să lupte.

Din punct de vedere medical, mama a depistat cancerul de sân în stadiul III, un stadiu destul de avansat. Primul pas a constat în chimioterapie. Apoi, au urmat 3 luni de recuperare după chimio. În aceste luni în a avut mare grijă la alimenație și am decis să nu mai mâncăm carne.

În ianuarie 2018 a avut loc operația de extirpare totală a șanului stâng, cel cu nodulii canceroși și extirparea unor formațiuni chistice de la sânul drept. A urmat o altă perioadă de recuperare, iar în iunie ședințele de radioterapie.

După au fost alte 6 luni de recuperare, iar pe urmă cea de a două operație pentru reconstrucția mamară. Din fericire, mama este bine acum. S-a recuperate bine, a început să-I crească din nou părul, s-a mai îngrășat.

Din punct de vedere emoțional, mama este o luptătoare.

Încă de la început am ales să vedem boală că pe o provocare. Am înțeles că trebuie să luptăm și am rămas pozitive. A fost la o ședința cu psihologul de la spital, dar nu avea nevoie de consiliere. Ea a avut moralul ridicat, iar eu eram alături de ea.

Acum, amintindu-mi toată această experiență, recomand tuturor mamelor, fiicelor, surorilor mătușilor, bunicilor și tuturor femeilor să fie atente la prevenție Nu uitați cât de important este o ecografie mamară o data pe an. Acea ecografie poate să îți salveze viața și să te scutească de o luptă grea, chiar pentru viața ta.

Află că ești bine. Programează-te acum la un control de rutină la Dr. Daniela Știru, Medic Primar Endocrinlog cu competențe în ecografie și elastografie mamară.

Iar dacă vă confruntați cu această boală, să rămâneți puternice pentru voi și pentru cei dragi. Nu uitați să zâmbiți și să vorbiți despre ce vi se întâmplă. O puteți face cu membrii familiei, așa cum mama a vorbit cu mine sau cu psihoteapeutul. Aveți nevoie să fiți puternice și pe poziție.

Eu m-am apropiat și mai mult de mama în aceea perioada.

Nu am căutat să o cocoleșesc sau să o fac să se simte neputincioasă. Noi mereu spuneam că nu este nimeni bolnav. Am vrut să îi fiu sprijin. Am înțeles că această boală poate fi învinsă dacă ai încredere în tine și în medicii care te tratează, dacă rămâi credincios, bun și blând și ai grijă să rămâi cu moralul și psihicul ridicat.

Vorba aceea, capul sus! Asta a reușit să facă mama. Este o luptătoare și știu că a luptat pentru mine, pentru noi.   

Cronica de sănătate este o rubrică susținută de Clinicile Medici’s.