Think Bigăr – proiectul care merită dat ca exemplu pozitiv!

Deși nu este corect, încep cu unul din cele mai recente și importante evenimente la care am participat. Capăt așa o stare de bine când mă întâlnesc cu oameni care promovează ideea că se poate!

Think Bigăr este campania din care mă bucur că am șansa să fac parte!

Ieri, după un drum de mai bine de 3 ore, am ajuns la cascada Bigăr la evenimentul de inaugurare a lucrărilor eco-turistice din zonă. A fost o dimineață ploioasă, însă cumva, ca prin magie, Anca a făcut ca soarele să împrăștie norii supărați de ploaie, așa că vremea a fost perfectă. Știu, e puțin dubioasă la faza asta.

Acolo am aflat povestea celor 3 angajați (Sorin, Silviu și Viorel) Coca-Cola HBC România care au propus reamenajarea cascadei Bigăr. Proiectul inițial prevedea un buget de 7.000 de euro, însă acesta s-a extins pe o perioadă de 3 ani și a ajuns într-un final să coste 140.000 de euro, bani pe care Coca-Cola i-a investit fără nici un regret. Veți vedea în continuare de ce subliniez acest aspect.

Proictul a implicat atât părți din mediul privat, cât și din mediul public.

ViitorPlus, asociația nonguvernamentală, nonprofit înființată acum 11 ani și condusă de Teia Ciulacu, a fost motorul întregii acțiuni. Au fost nevoie de doi ani de proiectare și avizare, iar de un al treilea de implementare. Echipa s-a lovit de nenumărate hățișuri birocratice. A fost nevoia ca Teia să facă naveta București-Bozovici pentru că întreg conceptul a implicat atât oameni din mediul privat, cât și autoritățile statului, precum Primăria Bozovici și Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Am rămas uimită când am aflat că singura companie de construcții care a acceptat să susțină ideea a fost  Con-A.

Cascada Bigăr a fost desemnată în 2013 cea mai frumoasă cascadă unică din lume!

Povestea pe care am aflat-o acolo a fost chintesența întregii experiențe. Am simțit emoție și bucurie în glasul fiecărui om implicat pe care l-am ascultat.

Acesta este genul de proiect care merită dat ca exemplu pozitiv pentru că entități foarte diferite au reușit să se alinieze pentru un obiectiv comun, lucru pe care îl regăsești greu în România.

De ce este atât de complicat să realizăm lucruri care nu ne privesc în mod direct?

Ceea ce mă face să mă întreb de ce este totuși atât de complicat? Să fie lipsa de interes a oamenilor? Să fie birocrația sau proasta organizare? De este nevoie ca o companie privată să investească pentru amenajarea unui obiectiv turistic care atrage anual peste 100.000 de vizitatori? Sunt doar câteva întrebări care mi-au trecut ieri prin minte.

Una peste alta, mă bucur că am descoperit persoane cărora le pasă un pic mai mult. Faptul că o companie mare precum Coca-Cola HBC România a înțeles că dacă societății în care activează îi merge bine, îi va merge bine și companiei în sine este extraordinar. Pe cât de logic pare acest mecanism, pe atât de rar îl întâlnim cu adevărat pus în practică.

Și ca să nu mai lungim vorba, vă spun ce au reușit să facă:

  • amenajarea unui traseu pietonal între parcare şi intrarea în Parcul Naţional, de-a lungul DN 57B;
  • amenajarea unui drum de acces de la intrarea în Parc şi construcția unei platforme care facilitează accesul la baza cascade;
  • amenajarea unor spații și poteci între cascadă și izvor, cât și realizarea unei treceri către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei;
  • dotarea zonei cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare și locuri de repaus.

DupaNoi.ro este o platforma care își propune să inspire și să descopere locuri uitate

Campania Think Bigăr se desfășoară sub umbrela DupaNoi.ro. Acest demers înglobează toate intițiativele de responsabilitate socială susținute de Coca-Cola HBC România la nivel local. Îmi place foarte mult inițiativa pentru că își propune să inspire oamenii să lase în urmă o lume mai bună.

Cred că protejarea resurselor naturale, precum și promovarea valorilor și a locurilor din România ar trebui să ne preocupe pe noi toți.

Se poate!

Așadar, vă las cu îndemnul de a lua inițiativa și de a vă responsabiliza și pentru lucrurile și locurile care nu vă privesc în mod direct. Cu toții facem parte dintr-o comunitate pe care merită să o dezvoltăm frumos și să ne implicăm activ pentru ca minunile de acest gen să se înâmple!

Mai multe poze de ieri și nu numai puteți vedea pe pagina de Facebook DupaNoi 🙂

Acest articol face parte din campania de promovare a proiectului Think Bigăr, marca dupanoi.ro. Nu este un advertorial, așadar nu am avut nici un beneficiu financiar.